Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Simpozion despre cancer pentru elevii de la „Carol Davila”

În Sala de Conferinţe a Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, elevii şcolii postliceale „Carol Davila” au participat la un simpozion destinat informării cu privire la factorii de risc şi etiologia cancerului de col uterin şi mamar.

Organizator a fost filiala gălăţeană a Societăţii Române de Cancer, în parteneriat cu Şcoala Sanitară Post-Liceală „Carol Davila”, manageriată de  prof.dr. Barbu Leibovici. Acţiunea s-a bucurat şi de sprijinul Complexului  Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, care a găzduit manifestarea.

Au conferenţiat citologul Nicoleta Simion, drd. în anatomie patologică la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, psihologul Liliana Iordăchescu din cadrul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Galaţi şi farmacistul Odeta Florea, din cadrul laboratorului Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.

În cadrul evenimentului, citologul Nicoleta Simion a subliniat că principalul factor de risc în dezvoltarea cancerului de col este absenţa sau întârzierea testărilor (printre care şi examenul Babeş-Papanicolau) care să detecteze leziunile displazice şi în urma cărora pacientele să poată fi tratate în faza precoce, preinvazivă, a afecţiunii oncologice.

Din nefericire, în lipsa tratamentului potrivit, leziunile displazice evoluează spre carcinoame invazive. Totuşi, „majoritatea carcinoamelor invazive cu celule scumoase sunt precedate de leziuni intraepiteliale demonstrabile.

Tocmai de aceea acest simpozion este şi o pledoarie pentru introducerea screeningului în vederea depistării cancerului de col uterin”, a precizat Nicoleta Simion.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.