Şef din Jandarmeria Galaţi, comandant în Afganistan
Colonelul Florin Simionel, adjunct al inspectorului-şef al Jandarmeriei Galaţi este comandantul contingentului de jandarmi pe care România îl va trimite, pentru următoarele şase luni, în Afganistan. Misiunea derulată sub egida NATO este prima de acest gen pentru ofiţerul gălăţean, care se va afla în fruntea militarilor români ce formează cel de-al nouălea contingent dislocat de ţara noastră în teatrul de operaţii afgan. Colonelul Florin Simionel are 43 de ani, este licenţiat în logistică, urmare a absolvirii Institutului Militar de Intendenţă şi Finanţe "Gheorghe Lascăr" de la Sibiu şi licenţiat în Ştiinţe Juridice, la Universitatea "Dunărea de Jos". Activează în cadrul Jandarmeriei de 22 de ani şi este adjunct al inspectorului-şef al Jandarmeriei Galaţi din 2009.
În Afganistan, jandarmii români au misiunea de a oferi instruire, consiliere şi asistenţă pentru forţele de securitate şi instituţiile afgane. În total, Jandarmeria Galaţi a avut ca reprezentanţi în misiunile internaţionale din Afganistan şi Kosovo trei ofiţeri şi şase subofiţeri. Unul dintre ei a fost generalul de brigadă Mircea Olaru, fost inspector-şef al Jandarmeriei Galaţi, devenit ulterior inspector general al Jandarmeriei Române.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.