Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pompierii gălăţeni plantează copaci pe dealurile din Izvoarele

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea eroului gălăţean, comandant al Armatei 1-a din Primul Război Mondial, Generalul de armată Eremia Grigorescu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Galaţi organizează astăzi, între orele 9,00 – 15,00, plantarea unei păduri de salcâm în localitatea Izvoarele, cunoscută pentru desele cutremure de pământ şi alunecări de teren, din cauza solului instabil.

Proiectul, intitulat „Drumul Generalului”, se desfăşoară în baza unui parteneriat încheiat între Asociaţia Frontiera Gălăţeană,  IJSU Galaţi, Poliţia Locală Galaţi şi Asociaţia „Galaţi, oraşul meu”, cu sprijinul Liceului de artă "Dimitrie Cuclin" Galaţi.

Totodată, pompierii vor amplasa şi basoreliefuri cu chipul generalului Eremia Grigorescu, la Târgu Bujor, la CNVA, la ISU Galaţi, care-i poartă numele şi în locul înhumării, la Mărăşeşti. „Viitoarea pădure de la Izvoarele va purta numele generalului gălăţean, iar partenerii vor oferi primarului comunei Slobozia Conachi un basorelief cu chipul lui Eremia Grigorescu.”, ne-a explicat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.