Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Singura gălăţeancă de 10 la bac, Gianina Druţă, a fost premiată de Funeriu

Absolventă a Colegiului Naţional „Spiru Haret” din Tecuci, Gianina Druţă (FOTO) este singura elevă din judeţul nostru care a obţinut medie maximă la bacalaureat, în urma contestaţiilor. Ea a participat recent la festivitatea de premiere organizată de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, la Bucureşti, în prezenţa unor personalităţi ale culturii şi sportului.

„A fost emoţionant. Este pentru prima dată când se organizează o astfel de premiere pentru recunoaşterea performanţelor celor care au obţinut  10 la bacalaureat. A fost o mare onoare să pot vedea atâtea personalităţi, adunate special pentru noi. Am primit şi un telefon de ultimă generaţie, care îmi va prinde bine având în vedere că voi fi studentă la Cluj”, ne-a declarat Gianina Druţă.

CITEŞTE ŞI   Gianina Druţă are 10 pe linie la bacalaureat

Olimpica internaţională la limba şi literatura română a arătat că un tânăr performant le poate face pe toate: să obţină şi premii naţionale şi internaţionale la română şi istorie în clasa a XII-a, dar să ia şi bacalaureatul cu 10.

Mai mult decât atât, în loc să se culce pe-o ureche, şi-a ridicat ştacheta şi s-a înscris şi a fost admisă la două facultăţi din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca. Ea va urma atât Filologia, la secţia norvegiană-italiană, cât şi Dreptul.

Chiar dacă a fost olimpică şi la română şi la istorie, Gianina Druţă a fost admisă în urma concursului pe bază de dosare, cu toate că şi performanţele sale au contat într-o oarecare măsură.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.