Câine comunitar SALVAT de voluntarii unei acţiuni de ecologizare
Dragă cetăţean al Galaţiului, atunci când arunci gunoiul la voia întâmplării, încearcă să te gândeşti puţin la consecinţe. Nu, nu eşti singur, iar gestul tău te poate afecta chiar şi pe tine, prin contribuţia pe care o aduci la creşterea poluării aerului pe care îl respiri, a apei pe care o bei şi a hranei pe care o consumi. Există, însă, situaţii când poţi comite o crimă. Ştiu, vei spune că vina nu-ţi aparţine, nu eşti tu vinovat că animalele umblă încă libere pe domeniul public, dar nici ele nu sunt. Şi ele şi-ar dori afecţiune, adăpost şi hrană, dar, în lipsa lor, încearcă să supravieţuiască cum pot, credule şi neştiutoare.
De multe ori, flămânde, adulmecă resturile tale, bucurându-se de o masă neprietenoasă, care ar putea fi ultima. Oasele le pot cauza sângerări în cavitatea bucală şi se pot transforma în aşchii periculoase care le pot perfora organele interne, fiind de multe ori fatale, iar peturile aruncate de tine, pe lângă faptul că afectează iremediabil biodiversitatea, pot deveni adevărate capcane pentru ele, aşa cum s-a întâmplat, duminică, 7 aprilie, când voluntarii participanţi la o acţiune de ecologizare a oraşului au descoperit un câine comunitar având capul blocat într-un pet, situaţie care i-ar fi adus, cu siguranţă, moartea prin asfixiere, dacă tinerii nu ar fi intervenit în timp util.
Providenţa i-a surâs căţelului, diferenţa dintre moarte şi viaţă fiind reprezentată de gestul salvatorilor săi, care, cu grijă şi compasiune, au reuşit să-l salveze.
Dezorientat şi speriat, a îmbrăţişat, din nou, viaţa, la fel de neştiutor, în căutare de hrană. Când nimeni nu te vede şi ratezi coşul de gunoi, aminteşte-ţi, totuşi, că gestul tău poate curma o viaţă. Şi animalele fără stăpân, şi tu aveţi, de fapt, un singur stăpân: viaţa. Ea trebuie preţuită, respectată şi cultivată.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.