Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Codul Portocaliu a făcut probleme în judeţ. Curți inundate și drumuri acoperite de apă (VIDEO)

Ploaia scurtă, de circa jumătate de oră care s-a abătut marţi după-amiaza asupra judeţului Galaţi a fost de natură să umple de apă drumurile şi gospodăriile din majoritatea comunelor.

Deşi, oficial, nicăieri nu a fost necesară intervenţia echipajelor de urgenţă pentru degajarea drumurilor sau golirea gospodăriilor ori locuinţelor, au fost localităţi în care apele venite şuvoi le-au dat mari emoţii oamenilor şi autorităţilor. Bunăoară, la Schela, ruperea de nori s-a soldat cu acumulări mari de apă care s-a revărsat vijelios pe uliţe şi a pătruns în majoritatea curţilor din cele două sate componente, Schela şi Negrea.

"Îndeosebi pe strada Arcaci, care este acum supusă unor lucrări de reabilitare şi de montare a reţelei de canalizare, a venit apa puternic, chiar pe mijlocul drumului. S-a dus apoi în pârul Lozova, dar a intrat şi în curţile oamenilor. Am fost nevoiţi să deschidem porţile mari, să iasă apa ca să se scurgă în şanţuri", ne-a explicat Maricel Petrea, primarul comunei Schela.

Probleme de acumulare a apei în timpul ploii de marţi seara au fost, se pare, şi în nordul judeţului, câteva gospodării fiind afectate, temporar, în comunele Negrileşti şi Munteni. De asemenea, pe DJ 240 s-a înregistrat o acumulare de apă care a făcut, pentru o scurtă perioadă, ca traficul să nu se poată derula în condiţii optime. În judeţul Galaţi, conform avertizării de Cod Portocaliu emisă marţi după-amiaza, s-au preconizat vijelii puternice, descărcări electrice şi averse care au cumulat 35- 40 litri/mp.

VIDEO [link extern]

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.