Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis, în anul 2004, să dedice o zi întreagă special pentru donatorii de sânge. Astfel, ziua de 14 iunie a devenit Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, în semn de recunoaştere faţă de persoanele care obişnuiesc să doneze sânge, dar şi pentru a face cunoscută nevoia de sânge din instituţiile medicale.

Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge este o ocazie în plus pentru cei care vor să  ofere o picătură de viaţă semenilor aflaţi în nevoie.

Conform statisticilor, unul din zece pacienţi care ajunge într-un spital din România are nevoie de sânge ori produse derivate din sânge pentru a supravieţui. Din păcate, din cauza numărului redus de donatori, nu este acoperită nici măcar jumătate din această nevoie de sânge în spitalele din ţară.

La fiecare donare de sânge se recoltează aproximativ 450 de ml de sânge, cantitate ce poate fi de ajutor pentru a salva până la trei vieţi. Statistic, România este ţara situată pe ultimele locuri în ceea ce priveşte donarea de sânge benevolă şi tocmai din acest motiv multe intervenţii chirurgicale sunt mult timp amânate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.