Ziua Dunării, sărbătorită cu croaziere pe fluviu (FOTO)
După ce mii de oameni au petrecut vineri seară pe strada Domnească, participând la cea de-a treia ediție a Summer Parade, evenimentele dedicate Zilei Dunării au continuat și sâmbătă cu frumoasele și mult doritele croayiere pe Dunăre.
Organizatorii au pus la dispoziție două nave, Banat și Moldova, fiecare cu o capacitate de 300 de locuri, care au făcut, în total, opt curse, fiecare de câte două ore. Prima cursă a plecat, operată de nava Banat, de la pontonul Navrom la ora 10,00 fix. Printre cei care s-au îmbarcat s-au numărat foarte mulți copii, alături de părinți sau bunici. Bucuria celor mici a fost grăitoare, iar adulții nu au contenit să facă fotografii. Mulți au retrăit amintiri din tinerețe, atunci când circulau des cu navele între Galați și Brăila, dar și de la Galați la Tulcea.
”Este foarte frumos și ne-am dori să fie organizate mai des, mai ales pentru cei mici. Este foarte frumos să te poți plimba pe Dunăre”, ne-a mărturisit o gălățeancă. ”Pe vremuri făceam plimbări spre Tulcea. Ne-am bucura să avem mai des ocazia să ne plimbăm pe Dunăre, este o plimbare foarte plăcută”, a adăugat o doamnă cuprinsă de nostalgii.
"Peste 2.500 de persoane se vor plimba astăzi, de Ziua Dunării, cu cele două nave de mare capacitate. Suntem la Galați, iar croazierele au devenit deja o tradiție de Ziua Dunării. Sperăm ca totul să fie pe măsura așteptărilor”, ne-a declarat Sandu Traian, organizatorul evenimentului. Și da, totul a fost pe măsura așteptărilor, mai ales că și vremea a ținut cu norocoșii care au reușit să își rezerve tichete de îmbarcare.
{gallery}croaziere29iunie2019{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.