Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un urmărit penal, propus pentru şefia Casei Naţionale de Sănătate

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, l-a propus marţi, 23 iulie 2019, la șefia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pe Vasile Ciurchea (foto), în locul lui Răzvan Vulcănescu. Propunerea a fost acceptată şi semnată de premierul Viorica Dăncilă.

Ciurchea este anchetat de DNA chiar pentru nereguli în privinţa sistemul informatic al CNAS, din perioada în care a mai ocupat aceasta funcţie. “Propunerea a venit în plic”, au spus surse din PSD pentru Digi24.ro.

Viorica Dăncilă i-a cerut demisia actualului şef al CNAS, Răzvan Vulcănescu, pentru problemele cu care se confruntă sistemul de sănătate. Întrebată despre această propunere, Dăncilă a declarat că, în cazul în care va fi trimis în judecată, atunci îl va schimba pe Ciurchea din funcţia de şef al CNAS.

Vasile Ciurchea a mai fost preşedinte al CNAS în perioada iunie 2014 - martie 2016. El şi-a dat demisia în urma unui scandal identic cu cel în care este implicat acum actualul şef al Casei, Răzvan Vulcănescu. În timpul mandatului său, în 2014, a început distribuirea către populaţie a cardului naţional de sănătate, a cărei utilizare a devenit obligatorie un an mai târziu. Încă de atunci, medicii de familie au semnalat în mod repetat problemele de funcţionare a sistemului informatic de utilizarea a cardului de sănătate. Medicii au declanşat o grevă japoneză în martie 2016, iar la o zi de la începerea ei Ciurchea a demisionat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.