Încă două focare de pestă porcină
Două noi focare de pestă porcină în judeţul Galaţi. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit pentru a aproba Planurile de măsuri la suspiciunea de pestă porcină africană ca urmare a focarelor identificate în exploataţii de la marginea localităţilor Braniştea şi Şendreni.
În cadrul şedinţei s-a decis uciderea preventivă a suinelor din aceste exploataţii (Braniştea - 5 porci adulţi şi 25 tineret; Şendreni - un porc adult şi 6 tineret). De asemenea, s-a dispus plasarea gospodăriilor sub supraveghere oficială, ceea ce presupune: interzicerea mişcării porcinelor în interiorul sau exteriorul exploataţiilor, interzicerea pătrunderii persoanelor străine în exploataţii, interzicerea ieşirii din exploataţii a cărnii, a furajelor, ustensilelor şi altor obiecte sau materiale, astfel încât să se minimizeze riscul propagării pestei porcine africane.
Pentru limitarea răspândirii bolii, au fost interzise târgurile de păsări şi animale. Autorităţile reamintesc faptul că toate cazurile de îmbolnăvire sau moarte trebuie anunţate imediat medicului veterinar, iar în situaţia în care se descoperă cadavre de porci în locuri publice cetăţenii trebuie să anunţe medicul veterinar fără întârziere.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.