Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Refugiu pentru călători, plin de gunoaie

În staţia de autobuz Trefo, situată pe bulevardul Coşbuc, în sensul de mers spre Bariera Traian, nu există niciun coş de gunoi stradal. Motiv pentru care, pe banca aflată în refugiul respectiv se află întotdeauna ambalaje, sticle de plastic goale sau alte gunoaie provenite de la oamenii care aşteaptă autobuzul. Este drept că, în cazul de faţă, lipsa educaţiei cântăreşte greu, dar la fel de adevărat este că nu este nicio logică între existenţa a două coşuri de gunoi vizavi, pe cealaltă parte a bulevardului, la o distanţă mică unul faţă de altul şi absenţa lor în refugiul menţionat. Având în vedere întârzierile înregistrate uneori de mijloacele de transport în comun gălăţene, care le permit oamenilor să servească diverse gustări, poate că nu ar fi rău, totuşi, ca aceste coşuri stradale să nu mai lipsească din staţii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EG

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.