Vom avea Sistem Informatic Naţional pentru Adopţie
Guvernul a aprobat, marţi, 17 septembrie 2019, printr-o hotărâre, înfiinţarea Sistemului Informatic Naţional pentru Adopţie (SINA). Proiectul vine în sprijinul celor care vor să adopte copii şi are ca obiectiv general realizarea unui sistem informatic care să continue procesul de simplificare administrativă şi de debirocratizare în domeniul protecţiei copilului şi adopţiei şi să faciliteze comunicarea persoanelor interesate cu toate instituţiile cu atribuţii în domeniu, precizează Ministerul Muncii.
Conform sursei citate, sistemul informatic va asigura, în timp real, accesul potenţialilor adoptatori la informaţii actualizate cu privire la reglementările, procedurile, standardele şi etapele necesare pentru adopţia unui copil şi va oferi posibilitatea comunicării online cu instituţiile din domeniul protecţiei copilului şi adopţiei, prin descărcarea şi încărcarea de formulare şi un serviciu de suport tip helpdesk.
SINA va permite constituirea unui dosar electronic al copilului, care va cuprinde informaţii referitoare la toate etapele parcurse de acesta în procesul de adopţie, inclusiv cele premergătoare acesteia, de prevenire şi protecţie specială, precum şi monitorizarea post-adopţie.
Totodată se va crea un cadru de interoperabilitate cu alte instituţii implicate în domeniul adopţiei şi în activităţile premergătoare acesteia, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Justiţiei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.