Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Malul Siretului, sufocat de gunoaie

În satul fără nume, sat de pescari situat la gura de vărsare a Siretului în Dunăre, te întâmpină câini, multe gunoaie şi prea puţini oameni. Chiar sub pod, borcane, cutii de conserve, resturi menajere şi, în special, PET-uri, sufocă malul, imaginea satului şi speranţa locuitorilor, bucurând, în schimb, haita de câini, care se înfruptă, zilnic, pe alese. Am încercat să înaintăm cu maşina cât s-a putut, căci drumul, care nu a văzut niciodată asfaltul, este aproape impracticabil şi nu am văzut decât un singur tomberon aruncat şi el, în sictir, tot pe mal. Gunoaie sunt, însă, peste tot şi pare că toţi câinii din oraş şi-au fixat punct de întâlnire în maidanul satului fără nume, sau, mai bine spus, satului gunoaielor, mult mai multe decât pescarii existenţi acolo. Un amalgam de nepăsare atât din partea autorităţilor, cât şi de cea a locuitorilor, se desfăşoară zilnic pe uliţele sale. Cu toate acestea, nu ar putea autorităţile să arate mai mult interes pentru protecţia apelor, prin adoptarea unor soluţii eficiente?

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EG

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.