Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

”Mir şi borangic”, pe acorduri de pian

Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, un dublu eveniment cultural: vernisajul expoziţiei „Mir și borangic”, cu lucrări semnate de Camelia Ionescu Popa, şi un recital extraordinar de pian, susţinut de Cătălin Răducanu.
La manifestare a fost prezent şi ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a adresat un cuvânt de binecuvântare, apreciind modul excepţional în care artiştii au reuşit să transpună prin culoare, lumină şi simbol îngemănarea dintre tradiţia creştină şi arta populară şi să le îmbine cu frumuseţea armoniei muzicale clasice.
Evenimentul a adunat laolaltă per­so­nalităţi ale vieţii culturale gălă­ţene, artişti, cadre didactice, elevi, preoţi.
În deschidere, publicul a participat, în Sala de expoziţii „Sergiu Dumitrescu” a muzeului, la vernisajul expoziției temporare „Mir şi borangic”, din colecția îndrăgitei artiste gălățene, cu studii de specialitate în ţară şi peste hotare, Camelia Ionescu Popa. „Mir şi borangic” este o expoziţie de pictură şi iconografie în care artista ne propune „o perspectivă proprie și asumată duhovnicește asupra artei, o retrospectivă şi o etapă a maturizării”, după cum mărturiseşte.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.