Bei cu mine sau ţi-o furi!
Dacă bei alcool cu nemiluita, îţi periclitezi sănătatea. Dacă nu, eşti în pericol să-ţi iei o furcă în moalele capului, chiar în momentele în care ţi-e lumea mai dragă.
Zău că nu mai ştii ce să faci, dat fiind că, la final, rezultatele sunt aceleaşi: spitalizare şi durere. Pe toate acestea le-a învăţat deja pe dinafară un bărbat de 46 de ani din Umbrăreşti care, joi seara, pornise la pas prin satul Salcia, în căutarea unui văr de-al său.
L-a găsit în casa unui consătean, unde se dăduse de ceva vreme startul unui dezmăţ bahic. Gazda, care se pusese pe băut cu vărul omului internat acum, l-a tras şi pe bărbatul nostru în casă şi l-a omenit cu nişte vin.
„Da, am băut acolo o cană cu vin, dar până la urmă i-am zis lui văru-meu: ˝Hai măi, să mergem acasă, nu vezi că deja eşti troscănit?˝”.
Cum vărul înclina să îşi urmeze ruda, gazda s-a simţit probabil jignită şi întrucâtva dezamăgită la gândul că va trebui să bea singură tot restul vinului, o noapte întreagă.
„Atunci gazda s-a dus şi a încuiat uşa. M-am luptat să plec şi până la urmă mi-a dat cu o furcă în cap. M-a lovit destul de mult şi în cap şi peste mâna pe care am ridicat-o deasupra capului, ca să mă apăr”, povesteşte omul internat acum în secţia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.
„Mulţi dintre musafirii care veneau pe la noi, nu mai voiau să plece. Ultimii de acest fel s-au numit sovietici şi aveau o stea roşie în frunte. În judeţul Galaţi, s-a inversat acest trend”.
„Un domn a invitat un vecin şi pe nepotul acestuia la o băută, după care, din exces de ospitalitate - cu toţii erau uşor băuţi, nu a vrut să le mai dea drumul să plece”.
„Iar când oamenii au insistat, i-a prelucrat la modul agrar, cu furca. Domnul mai în vârstă a fost lovit destul de serios ca să fie internat”.
„Oricum noi avem de lucrat din cauza ospitalităţii sale. Ne ies indicii şi îi mulţumim”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.