Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Comuna Tuluceşti, împânzită de câini fără stăpân

În comuna Tuluceşti, numărul câinilor fără stăpân a scăpat de sub control. Aceştia umblă în haite şi pun în pericol siguranţa cetăţenilor. De cele mai multe ori, teama manifestată de oameni conduce la reacţii care stârnesc animalele, acestea devenind agresive. Conform unei sesizări făcute pe adresa redacţiei noastre, situaţii de genul celei descrise mai sus au loc destul de des pe străzile comunei, neluându-se până în prezent nicio măsură de către autorităţi.
"Locuiesc în comuna Tuluceşti, Galaţi. Satul este invadat de câini maidanezi, care au început să fie agresivi. Copiilor le este frică să mai meargă pe stradă. Câinii se înmulţesc foarte repede şi sunt flămânzi, aşa că ajung să sară pe oameni. Pe una dintre străzi sunt 15 câini, pe altele se găsesc câte cel puţin patru. Menţionez că au fost şi copii muşcaţi, şi bătrâni. Primarul nu a făcut nimic pentru a schimba situaţia, iar cei de la Ecosal mi-au spus că nu mă pot ajuta, fiind în afara oraşului", ne-a transmis Lavinia Roman.
Contactat telefonic, primarul comunei, Petrică Bratu, ne-a mărturisit că mulţi dintre câini provin din surse externe, fiind abandonaţi la marginea satelor de către cetăţenii care doresc să scape de ei. În prezent, edilul susţine că se caută soluţii pentru a remedia situaţia, urmând să  se apeleze, de asemenea, la asociaţiile pentru protecţia animalelor. "Vom rezolva şi problema acestor câini. În primă fază, dorim să-i sterilizăm şi poate reuşim să le găsim stăpâni. Vom apela şi la organizaţii pentru protecţia animalelor", ne-a declarat primarul.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EG

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.