Orele suplimentare afectează podoaba capilară
Oamenii de ştiinţă din Coreea de Sud au demonstrat că una dintre cauzele apariţiei calviţiei este şi timpul peste program petrecut la locul de muncă. Studiul a monitorizat, timp de trei ani, peste 13.000 de bărbați cu vârsta cuprinsă între 20 şi 59 de ani. Oamenii de ştiinţă au observat astfel că bărbaţii care petrec mai mult de 50 de ore în birou pe săptămână îşi pierd părul de două ori mai repede decât cei care muncesc doar 40 de ore pe săptămână. De vină pentru această situaţie ar fi o schimbare hormonală determinată de stres şi care duce nu numai la căderea părului, ci şi la inhibarea creşterii de fire de păr noi. Pentru ca această situaţie să fie prevenită, cercetătorii recomandă reducerea programului de lucru.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.