Incendiu pe o navă aflată în reparaţii
Pompierii gălăţeni au fost alertaţi, luni dimineaţă, 28 octombrie 2019, după ce un incendiu a izbucnit la compartimentul motor al unei nave aflate în reparaţii. Imediat după ce s-a dat alarma, la faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi.
"Incendiul a izbucnit la compartimentul motor al unei nave aflate în reparaţii, aparţinând SC Navrom SA, aflată în zona Docuri. Angajaţii au intervenit şi ei cu stingătoare, incendiul fiind lichidat în maximum 15 minute. Au ars cabluri din compartimentul motor", ne-a declarat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.
Din fericire nu au fost înregistrate victime.
Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.