Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Testări genetice pentru pacienţii cu cancer

Pacienţii cu afecţiuni oncologice ar putea beneficia de pachete integrate de servicii medicale şi tratamente personalizate, a anunţat, marţi, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care ia în calcul testarea genetică pentru stabilirea schemelor de tratament.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de CNAS, proiectul de contract-cadru pentru următorii patru ani prevede măsuri care să faciliteze accesul pacienţilor la servicii medicale. Printre aceste măsuri se numără şi realizarea unui pachet de servicii integrate pentru pacienţii cu cancer, care să asigure, pe lângă tratamente, şi un acces mai bun la serviciile de monitorizare necesare.

În condiţiile în care incidenţa afecţiunilor oncologice este în creştere, sistemul de sănătate din România va pune accent pe depistarea şi tratarea bolilor grave, care au costuri mari de îngrijire, potrivit CNAS. „Conducerea CNAS ia în calcul introducerea testării genetice pentru stabilirea schemelor terapeutice personalizate, care cresc rata de răspuns a pacienţilor la tratamente”, anunţă CNAS, în comunicatul citat.

Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, a declarat că industria farmaceutică a venit cu propuneri de susţinere a costurilor testărilor genetice, pentru stabilirea schemei de tratament.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.