Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Noi doze de vaccin antigripal au ajuns la Galaţi

Ministerul Sănătăţii a trimis către judeţul Galaţi o nouă tranşă de vaccin antigripal, pentru imunizarea populaţiei la risc. Imunizarea ar putea începe, propriu-zis, în zilele următoare.
"A venit şi ultima tranşă de vaccin antigripal. În total, săptămâna trecută, am primit 15.160 de doze de vaccin. Medicii de familie au început deja să ridice vaccinul, iar imunizarea va avea loc, la fel ca până acum, în cabinetele acestora", a declarat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi.
Până în prezent, Ministerul Sănătăţii a trimis către DSP Galaţi trei tranşe de vaccin antigripal, însumând 33.680 de doze, dintr-un necesar de aproximativ 50.000.
Potrivit legii, sunt vaccinate antigripal gratuit persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, persoane cu vârsta de peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical, gravidele, aşa cum sugerează recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Toamna aceasta, teama de a se îmbolnăvi de gripă i-a determinat pe foarte mulţi gălăţeni să caute vaccinul antigripal la medicul de familie sau în farmacii, contra cost. Cererea mare a dus la apariţia unei crize de vaccin antigripal, care pentru aproximativ trei săptămâni a fost de negăsit. "Farmaciile au fost nevoite să întocmească liste de aşteptare cu persoanele care şi-au dorit să se vaccineze antigripal. În ultimele două-trei săptămâni, a intrat în stocurile farmaciilor vaccin antigripal, însă în cantităţile prea mici, insuficiente pentru a răspunde în totalitate cererii foarte mari", a explicat farm. Florina Bonifate, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.