Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Expoziţie de roboţi, concurs şi surprize de Crăciun

Sâmbătă, 14 decembrie, Complexul Muzeal de Ştiințele Naturii "Răsvan Angheluță" Galați, în colaborare cu Asociația "Galatzi 2020", organizează expoziția de robotică educațională "ROBOGAL 2019", manifestare care își propune să aducă în fața publicului gălățean lumea roboților realizați de mai mulți elevi din Galați, care activează în cadrul clubului "Sophia Science". Vor fi expuși roboți cu diferite funcții educaționale, care vor putea fi văzuți "pe viu" de  vizitatori începând cu ora 10,00.
Publicul va putea vedea un robot "pescar", un robot "barcă", un robot "peşte" sau panouri solare, toate alcătuind un ecosistem inteligent la o scară mai mică, în care elementele și actorii implicați contribuie benefic la protejarea mediului înconjurător. De asemenea, va fi prezentat și un model de oraș-inteligent, cu un robot-lift nepoluant și un robot care udă plantele montate pe stațiile de autobuz.
Pentru copiii mai mari (și nu numai) va fi amenajată o masă de competiție, în care mai mulți roboți vor avea de îndeplinit diferite activități. Și, pentru că se apropie sărbătorile de iarnă, nu va lipsi de la acest eveniment robotul-Moș Crăciun.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.