Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

57 de euforici au ajuns în 2009 la Urgenţe

Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic "Sf. Ap. Andrei" din Galaţi a înregistrat anul trecut 57 de cazuri de intoxicaţii acute provocate de consumul de plante halucinogene.

Problema substanţelor cu efect euforic, îndelung dezbătută în ultima vreme pe plan legislativ, a intrat zilele trecute şi în vizorul autorităţilor gălăţene. Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică, Poliţia şi Garda Financiară au efectuat controale la aşa-zisele magazine de vise din Galaţi şi Tecuci, unde s-au găsit mai multe nereguli.

„Majoritatea acestor magazine erau închise, dar am reuşit să găsim şi câteva deschise, de unde au fost confiscate ţigări confecţionate artizanal, al căror conţinut nu era specificat. S-au dat câteva amenzi, însă, din păcate, legislaţia actuală nu ne ajută prea mult în această privinţă”, a declarat dr. Valentin Boldea, directorul DJSP Galaţi.

Ordonanţa de urgenţă adoptată miercuri de Guvern, prin care se interzic unele plante cu efect halucinogen, va determina probabil efectuarea unor noi controale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.