Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Ce alte imobile a mai pierdut Primăria?

Imobilul din Domnească nr. 24 nu este singurul care s-a aflat în proprietatea Primăriei Galaţi şi pe care instituţia l-a pierdut în instanţă.

Actuala Casă a Căsătoriilor, acolo unde (încă) se desfăşoară şedinţele Consiliului Local Galaţi, a fost atribuită, prin decizie în instanţă, Comunităţii Greceşti, care a revendicat clădirea ce îi aparţinuse pe vremuri.

Dar mai sunt şi alte sedii ale Primăriei, revendicate sau deja câştigate în instanţă de cei în drept, conform magistraţilor.

Sediul de pe strada Cuza, nr. 32 (unde lucrează Serviciul Spaţiu Locativ şi Corpul de Control al primarului) este deja restituit proprietarului, care primeşte chirie acum din partea Primăriei.

Alături, imobilul de pe Cuza nr. 30 este şi el revendicat, dosarul fiind în instanţă. În plus, se pare că şi sediul Primăriei, de pe Domnească nr. 38, a fost câştigat, în instanţă.

În schimb, când Primăria Galaţi a solicitat la rândul ei, în instanţă, revendicarea sediului de pe Domnească (actualul sediu al CFR), procesul a fost pierdut, deşi, teoretic, administraţia locală avea tot dreptul să îşi primească clădirea înapoi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.