Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Inspectorii sanitari au început verificări în spitalele gălăţene

Spitalele de stat şi cele private din întreaga ţară vor fi controlate, în perioada următoare, ca urmare a unui ordin al Ministerului Sănătăţii. În judeţul Galaţi, verificările vor fi făcute de inspectorii sanitari ai Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat controale în unităţile sanitare publice şi private cu paturi din întreaga ţară, printr-un comunicat de presă dat publicităţii la sfârşitul săptămânii trecute. Astfel, inspectorii sanitari din cadrul direcţiilor judeţene de sănătate publică vor verifica, până la sfârşitul acestei luni, cum respectă spitalele de stat şi cele private planurile de conformare şi planurile operaţionale stabilite prin contractele-cadru.
În judeţul Galaţi, controalele au început chiar de luni, 13 ianuarie, a precizat directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, dr. Liliana Moise. Verificările vor avea loc în toate spitalele din municipiul Galaţi, precum şi la Spitalul „Anton Cincu” Tecuci şi la Spitalul din Târgu Bujor.
"Dacă va fi cazul, se vor acorda termene de remediere a deficienţelor sau se vor aplica sancţiuni contravenţionale, conform legislaţiei în vigoare", se arată în comunicatul de presă al MS. Totodată, acolo unde vor fi date termene de remediere a problemelor depistate, inspectorii sanitari trebuie să revină pentru a verifica dacă dispoziţiile au fost respectate.

Nereguli constatate în timpul verificărilor anterioare

Actuala acţiune de control face parte dintr-o serie de verificări tematice pe care Ministerul Sănătăţii le face periodic în spitalele din România. Controalele din ultimii ani au scos la iveală mai multe nereguli în unităţile sanitare cu paturi, de la decontări fictive de servicii medicale, la medici care nu respectau programul de lucru prevăzut în fişa postului. De regulă, ministerul nu face şi publice rezultatele acestor controale, care par mai degrabă acţiuni pur formale.
Specialiştii atrag atenţia că sistemul sanitar din România este încă puternic afectat de corupţie. O altă problemă arzătoare a spitalelor româneşti este cea a infecţiilor nosocomiale, fenomen căruia autorităţile preferă să îi ascundă adevărata amploare.
În cazul în care aţi fost victima unui abuz în sistemul medical sau dacă aveţi cunoştinţă de astfel de situaţii, aşteptăm să ni le aduceţi la cunoştinţă la adresele de e-mail: redactie
viata-libera.ro sau remus
viata-libera.ro. Va rugăm să ne precizaţi în mesaj şi modalităţile prin care vă putem contacta.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.