Câte zile poate rezista coronavirusul pe suprafeţele infectate
Un studiu publicat joia trecută în "Jurnalul infecţiilor spitaliceşti" arată că agenţii patogeni ai coronavirusului pot supravieţui pe suprafeţe până la nouă zile. În mod normal, durata de viaţă a microbilor este cuprinsă între patru şi cinci zile, însă temperaturile scăzute şi mediile umede pot prelungi această durată. Prin urmare, durata sa lungă de viaţă îl poate ajuta să infecteze cât mai mulţi oameni care intră în contact cu diverse suprafeţe infectate (uşi, clanţe, întrerupătoare, mobilier etc.).
Nu există încă un tratament pentru noul virus, arată cercetătorii, însă măsurile de prevenţie ne pot proteja de contractarea acestuia. Spălarea mâinilor şi folosirea unui gel dezinfectant când nu avem acces la apă şi săpun sunt metode prin care ne putem feri de coronavirus, recomandă medicii. Coronavirusul poate fi distrus de alcool 70 grade, de peroxid de hidrogen şi de hipoclorit de sodiu într-un minut, aşadar se recomandă folosirea dezinfectantului pe bază de alcool sau a spirtului. Totodată, este recomandată dezinfectarea suprafeţelor de acasă şi de la birou, fiindcă virusul poate ajunge de pe mâini pe suprafeţele dure sau pe obiectele pe care le utilizăm constant.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.