Cum se vor desfășura slujbele de Florii și Înviere. Lumină adusă de voluntari
Comitetul pentru Situații de Urgență a aprobat sâmbătă modul de desfășurarea a slujbelor de Florii și de Înviere din Bisericile de pe raza județului Galați. Conform deciziei CJSU, slujbele din cele două zile de sărbătoare vor fi oficiate fără credincioși, aceștia urmând să primească acasă, la cerere, atât ramuri sfințite de salcie, cât și Lumina Învierii.
Iată care este hotărârea CJSU și care sunt regulile după ce se vor desfășura toate slujbele din săptămâna mare.
Art. 1 Pelerinajul de Florii va fi suspendat în anul 2020, iar slujba Învierii Domnului se va desfășura fără credincioși. Ramurile de salcie sau finic binecuvântate în biserică și Sfânta Lumină de Înviere vor fi distribuite de către voluntari credincioșilor din parohie, la solicitarea acestora.
Art. 2 Pâinea binecuvântată numită ”paști”/”pască” ce va fi oferită către credincioși va fi ambalată igienic în pachete închise și împărțite în zilele de vineri și sâmbătă de voluntari, la solicitarea credincioșilor.
Art. 3 Voluntarii vor afișa la fiecare scară de bloc/gospodărie un număr de telefon pentru primirea solicitărilor de la credincioși.
Art. 4 Listele cu voluntarii și Declarațiile pe proprie răspundere vor fi semnate și ștampilate de către preotul paroh.
Art. 5 Pe toată perioada desfășurării activităților ocazionate de Duminica Floriilor și praznicul Învierii Domnului, voluntarii din parohii vor purta măști și mănuși de protecție, cu respectarea distanței de 2 metri față de celelalte persoane.
Art. 6 Voluntarii din parohii vor avea asupra lor ecuson și Declarația pe propria răspundere semnate și ștampilate de către preotul paroh, precum și cartea de identitate.
Art. 7 Credincioșii care vor solicita ramurile de salcie sau finic binecuvântate în biserică și Sfânta Lumină de Înviere, vor aștepta la domiciliu sosirea voluntarilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.