Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cimitir vandalizat de Înviere

Doi adolescenţi din comuna gălăţeană Piscu s-au ales cu dosare penale şi cu amenzi usturătoare, după ce au făcut iureş în cimitirul din localitate. Poliţiştii au ajuns la cei doi, cu vârste de 15 şi, respectiv, 17 ani, în urma unei reclamaţii venite din partea primarului comunei, în prima zi de Paşte, prin care le era adus la cunoştinţă faptul că în cimitir fuseseră distruse mai multe morminte.

La faţa locului, agenţii au găsit mărturii ale acţiunilor vandale. "Polițiștii au constatat că mai multe cruci din lemn, de pe morminte, fuseseră rupte sau culcate la pământ și, ca urmare, au întocmit un dosar penal, având ca obiect infracțiunea de profanare de cadavre sau morminte", a precizat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

În urma investigaţiilor, s-a stabilit că responsabili de atacul din cimitir erau cei doi adolescenţi, cercetaţi acum penal.

În plus, ei au fost şi amendaţi pentru încălcarea restricţiilor impuse de Ordonanţa Militară nr. 3.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.