Cine trebuie să stea în carantină, după ce s-a actualizat lista statelor cu risc epidemiologic ridicat
Persoanele care vin din Spania vor fi plasate în carantină pentru 14 zile, măsura urmând să intre în vigoare din această noapte, potrivit noii liste a statelor din zona galbenă, cu risc epidemiologic ridicat din cauza numărului cazurilor de infectare cu noul coronavirus, făcută publică luni de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Spania a fost introdusă pe lista statelor plasate în zona galbenă, pentru care se aplică măsura carantinei timp de 14 zile.
Potrivit listei prezentate luni de INSP, Singapore şi Arabia Saudită au fost eliminate din listă.
Decizia intră în vigoare din data de 11 august, ora 0:00.
Măsura de carantină se aplică pentru toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internaţională din ţările/zonele cu risc epidemiologic ridicat şi au drept de intrare pe teritoriul naţional, respectiv: cetăţeni români, cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene.
”Carantina persoanelor se instituie la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de acestea sau, după caz, într-un spaţiu special desemnat de autorităţi. Carantina se recomandă tuturor persoanelor care locuiesc la aceeaşi adresă”, precizează INSP.
Lista statelor aflate în zonă galbenă poate fi consultată AICI.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.