Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Locuințe finalizate la Târgu-Bujor

La finele săptămânii trecute, Gabriel Stanciu, director general adjunct al ANL, a verificat stadiul lucrărilor la obiectivul de investiție din orașul Târgu Bujor. În șantier s-au purtat discuții cu reprezentantul firmei de construcții și cu cei ai autorității publice locale. Cele 36 de apartamente sunt finalizate, urmând ca primăria să întreprindă toate măsurile privind asigurarea utilităților pentru recepționarea în bune condiții a locuințelor. Valoarea contractată acestora este de 5,86 milioane lei (inclusiv TVA).
Proiectul este derulat de Agenția Națională pentru Locuințe (instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației) prin “Programul de construcții locuinţe pentru tineri, destinate închirierii”. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a le putea accesa. Aceasta se face prin depunerea de cereri la primării ce urmează să întocmească listele de repartiţii. Lucrările edilitare aferente investiţiei vor fi suportate de la bugetul local al orașului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.