Sprijin pentru copiii cu părinţi în străinătate
Plecarea părinţilor în străinătate sau reîntoarcerea lor în ţară sunt tot atâtea motive de stres suplimentar pentru copiii care fie sunt nevoiţi să rămână singuri acasă sau în grija rudelor, fie trebuie să se adapteze la sistemul educaţional românesc, după ce au învăţat în şcolile din Spania sau Italia.
Instituţiile sociale şi autorităţile locale sunt depăşite de acest fenomen cu fluctuaţii foarte mari. De aceea, profesorii care se confruntă la clasă cu problemele acestor copii sunt singurii în măsură să-i ajute.
În acest context, cadrele didactice şi Asociaţa Pǎrinţilor de la Şcoala Nr. 28 Galaţi vor derula un proiect prin Fundaţia Soros, în colaborare cu Serbia şi Macedonia – „Educaţia remedialǎ pentru copiii migranţilor”.
„Vom face un atelier de lucru cu aceşti copii. În şcoala noastră avem în jur de 100 de elevi care sunt într-una dintre cele două situaţii, dar numai cazurile grave vor beneficia de asistenţă în cadrul proiectului. Ei vor primi sprijin specializat pentru a depăşi şocul despărţirii de părinţi. Totodată, atât elevii cu părinţii plecaţi, cât şi cei care s-au întors din alte ţări şi au studiat acolo şi au probleme de adaptare la sistemul de învăţământ românesc vor fi ajutaţi să nu rămână în urmă la învăţătură şi să nu abandoneze şcoala”, ne-a declarat coordonatorul de proiect, profesoara Eliza Agavriloaei.
Aceasta ne-a mai mărturisit că atât cei 5 profesori de la Şcoala Nr. 28, cât şi cei din Serbia şi Macedonia vor lucra ca voluntari în cadrul atelierelor de remediere.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.