Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Fără card de sănătate până la sfârșitul anului

Utilizarea cardului naţional de sănătate în medicina de familie şi în ambulatoriu, indiferent dacă este vorba despre consultaţii acordate în cabinet, la domiciliu sau la distanţă, nu va fi necesară până la 31 decembrie 2020. Anunţul a fost făcut de Federaţia Patronatelor Medicilor de Familie. Reprezentanţii federaţiei, citaţi de hotnews.ro, susţin că au primit luni asigurări în acest sens din partea preşedintelui CNAS şi din cea a cancelariei prim-ministrului. Iniţial, CNAS anunţase că utilizarea cardului va redeveni obligatorie de la 1 octombrie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.