Elevii şi revista lor
Cu 90 la sută poezie şi restul de 10 la sută proză, noua revistă şcolară „Sui Generis”, editată de elevii Colegiului Naţional „Mihail Kogălniceanu”, îşi respectă statutul impus de publicaţie „de creaţie literară”.
Semnatarii tuturor versurilor şi ai prozelor din cele 30 de pagini consistente sunt elevi, ca, de altfel, şi întreaga echipă din caseta redacţională.
Coordonaţi de profesoara de limba şi literatura română Vali Crăciun, redactorul-şef Andrei Puiu şi redactorii Adina Stavăr (care semnează şi coperta), Roxana Rotaru, Carmen Mistreanu şi Lidia Neagu au editat primul număr din publicaţia pe care şi-au propus să o realizeze o dată la şase luni.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.