Deşi infectat, a plecat la cumpărături
Un bărbat de 32 de ani din Vlădeşti este cercetat penal pentru că, diagnosticat fiind ca purtător al virusului Sars-Cov 2 a ignorat interdicţia de a se izola şi a ieşit în colectivitate pentru a-şi face aprovizionarea pentru perioada de carantină. El a fost văzut pe la magazinele şi cârciumile din sat în cursul serii de luni, 26 octombrie, de oamenii care ştiau că fusese confirmat pozitiv la testare cu o zi înainte.
A fost anunţată poliţia. Oamenii legii s-au deplasat în zona unde tânărul îşi făcuse mai multe cumpărături.
Deplasându-se la fața locului și efectuând verificări, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, motiv pentru care au întocmit dosar penal, persoana în cauză fiind cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.