Vaccinul antigripal ar putea scădea riscul de a face COVID-19
Riscul de a ne îmbolnăvi de COVID-19 scade în cazul persoanelor care se vaccinează antigripal. Riscul ar fi mai mic în proporție de 30 și 40 la sută, susține Mihai Netea, unul dintre cei mai importanți cercetători din lume în domeniul imunologiei. Specialistul a subliniat însă că 40 la sută nu este foarte mult și nu înseamnă că dacă ne vaccinăm antigripal suntem complet protejați.
Concluzia de mai sus reiese dintr-un studiu al Universității Radboud din Olanda. Coordonatorul cercetării, profesorul Mihai Netea, a explicat, la Digi24, că, din cei 10.000 de angajați ai spitalului universității Radboud, puțin peste jumătate s-au vaccinat anul trecut împotriva gripei. În rândurile acestora, au fost cu 40 la sută mai puține infecții cu SARS-COV-2 în primul val al pandemiei, în primăvară.
"Am văzut că și în laborator, în timpul experimentelor, dacă celulele le expunem la antigripal, ele răspund mai bine împotriva coronavirusului. Toți cei care au indicație să facă vaccinul antigripal, trebuie să-l facă, pentru că se protejează de gripă, care este o boală la fel de gravă precum COVID-19. În plus față de aceasta, avem un risc mai mic de a ne îmbolnăvi de COVID-19, dacă am luat acest vaccin (vaccinul antigripal - n.red.)", spune cercetătorul Mihai Netea.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.