O stea variabilă vizibilă cu ochiul liber, descoperită la Galaţi
În luna noiembrie a anului 2020, la Observatorul Astronomic al Complexului Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” din Galați a fost descoperită variabilitatea unei stele, numită HD 46089, care poate fi văzută cu ochiul liber, dacă observarea cerului este făcută departe de poluarea luminoasă a marilor orașe. Astfel, s-a stabilit că steaua HD 46089 (având numele intern de Galați V22) este o stea variabilă, cu amplitudine mică, de tip Delta Scuti (DSCT), variaţia luminozităţii fiind rezultatul unor procese interne care se desfăşoară în interiorul stelei. Perioada variaţiei strălucirii acestei stele este de 1,21 ore.
Steaua este situată la o distanță de aproximativ 212 ani-lumină, fiind o stea realativ apropiată față de Pământ. Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să luăm în considerare că cea mai apropiată stea față Soare este Proxima Centauri, care se găsește la o distanță de aproximativ 4,24 ani-lumină.
Echipa care a realizat toate aceste lucruri a fost formată din Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului astronomic din Galaţi și Gabriel Neagu, membru al Astroclubului ”Călin Popovici”.
În anul 2020, la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi au fost descoperite nouă stele variabile.
Detalii tehnice despre această stea variabilă găsiți aici.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.