Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Nouă cartiere nu au apă de patru ore! Când spune Apă Canal că se va relua furnizarea apei

O nouă avarie la stația de pompare de la Filești, care asigură alimentarea cu apă pentru jumătate de municipiu, a lăsat pe uscat nouă cartiere în această după-amiază.

Puțin după orele 13,00, Apă Canal anunța printr-o postare pe Facebook că, "pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta magistrală Dn1000 mm (refulare Stația Filești) în str. Crinului c/c str. 9 Mai, suntem nevoiți să procedăm la oprirea Stației de Repompare Filești începând cu ora 13,30. Vor fi afectate de lipsa apei cartierele: sat Filești, Micro 13, 38, 39, 40 și I.C. Frimu, Aurel Vlaicu, Micro 14 (parțial). Estimăm că remedierea avariei va dura circa 2 ore, după care vom proceda la reumplerea instalației, operațiune care nu va depăși o oră și jumătate. Presiunea va fi mai scăzută la început; calitatea apei (turbiditatea) va avea de suferit pentru scurt timp, așa că vă sfătuim să aveți răbdare până facem spălările în rețea".

Operațiunea anunțată nu ar fi trebuit, așadar, să dureze mai mult de trei ore și jumătate. Cu toate acestea, la mai bine de patru ore de la oprirea apei si postarea anunțului, robinetele sunt tot uscate.

În urmă cu câteva minute, reprezentanții distribuitorului ne-au comunicat, la solicitarea noastră expresă, că furnizarea apei nu va fi, cel mai probabil, reluată înainte de orele 20,00.

"Avaria inițială a fost remediată, dar, ulterior, conducta s-a fisurat în alta parte și acum se lucrează. Preconizăm că va mai dura circa două ore", ne-a declarat Cornelia Arnăutu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.