Prima zi - fără probleme
Peste 1200 de elevi de clasa a XII-a, din totalul celor 6.000 înscrişi la bacalaureat, au susţinut, ieri, proba de competenţe digitale. Subiectele au fost apreciate de candidaţi ca fiind accesibile.
Deşi s-au temut că s-ar putea confrunta cu probleme ale serverului, cum s-a întâmplat la simulare, prima zi a trecut fără astfel de incidente.
„Nu au fost probleme”, ne-a declarat inspectoarea general-adjunctă Laura Marin.
Profesorii de informatică din licee au început ieri să corecteze aplicaţiile elevilor. Rezultatele se vor afişa astăzi, între orele 15.30 şi 16.00, la fiecare instituţie în parte.
Elevii au avut la dispoziţie 90 de minute pentru efectuarea cerinţelor. Problemele au cuprins noţiuni de bază privind sistemul de calcul, elemente de utilizare a computerului şi organizarea fişierelor, precum şi utilizarea reţelei de internet.
Elevii care au obţinut certificate ECDL şi-au putut echivala examenele. Există însă şi cazuri în care cei care au acest certificat au cerut să susţină proba de competenţe digitale ieri:
„Avem şase elevi care, deşi au luat ECDL-ul, au venit şi luni la probă. Se pare că examenul ECDL este mai greu decât proba de la bacalaureat”.
„Sunt elevi care la ECDL au obţinut calificativul ˝bine˝ şi îşi doresc să aibă ˝foarte bine˝ pe certificatul de la bacalaureat, de aceea s-au prezentat”, ne-a declarat directorul de la CNVA, Vasile Ciuchină.
Proba va continua până pe data de 29 aprilie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.