Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Vaccinare antigripală gratuită pentru întreaga populație

Campania anuală de vaccinare antigripală va fi extinsă, astfel încât orice român care vrea să se imunizeze împotriva gripei sezoniere va putea beneficia de vaccin gratuit. Modificarea a fost anunțată de Ministerul Sănătății. Până în prezent, de vaccinare antigripală gratuită puteau beneficia doar persoanele incluse în categoriile de risc.

“Este necesar ca vaccinarea antigripală să continue și în această perioadă de pandemie, prevenirea îmbolnăvirilor de orice fel este esențială. Riscurile de co-infecție COVID cu gripă duc la forme grave de boală, fapt demonstrat științific. Extindem vaccinarea antigripală gratuită pentru toate categoriile de populație” a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Până acum, erau imunizate cu prioritate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii, cardiovasculare și metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical, precum şi gravidele, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.

Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă şi recomandă celor care doresc vaccinul să îl solicite gratuit medicilor de familie.

De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.