Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Istorie onorată, instituții de bun-simț, voluntariat

Ne bucurăm să observăm faptul că, în fiecare an, din 2018 încoace, serbăm în continuitate data de 20 ianuarie (pe stil nou, căci în 1918 era 9 ianuarie) - ultima dintre cele trei zile de lupte cumplite din Bătălia Galaților!
Ieri, am avut parte de întâlniri spontane, cu participarea unor autorități care au dat un semn că le pasă (luând însă toate măsurile antiepidemice necesare), la un eveniment cuvios - slujba de pomenire a celor zece eroi gălățeni căzuți în ultima luptă, eliberatoare, cu un număr covârșitor de inamici, înarmați superior.
Părintele paroh s-a rugat pentru iertarea oștenilor noștri, căci, ca să ne apere, și ei au murit după ce au tras. Emoționant ni se pare jurământul românilor înainte de luptă, ei cerându-i atunci lui Dumnezeu "Nu da inamicilor noștri după faptele lor, ci după îndurarea Ta!".
A vorbit despre importanța momentului prof. Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie, care a coordonat refacerea monumentului demolat în timpul comunismului și reconstruit din fonduri ale Consiliului Judeţean (CJ).
Au depus coroane reprezentanți ai CJ, Primăriei, Muzeului de Istorie. Coroanele au fost însoțite de ofițeri ai Garnizoanei. Au străjuit și au dat onorul la intonarea Imnului național (cu sprijin tehnic al Centrului Cultural "Dunărea de Jos" al CJ), în uniforme de epocă, membri ai Asociației Culturale Frontiera gălățeană, Asociației Culturale Tomis Constanța - filiala Galaţi, Asociaţiei Danubiana Galați. Acestora li s-au adăugat membrii asociațiilor Galați, orașul meu și Cultul eroilor.
În cursul dimineții, şi membrii asociațiilor culturale de voluntari au depus coroane și buchete de flori la monument.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.