Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

COVID-19, în judeţ * A crescut numărul gălățenilor aflați în carantină și în izolare

Aproape 80 de gălățeni au aflat în ultimele 24 de ore că au fost infectați cu COVID-19, doi au pierdut lupta cu boala, iar alte câteva zeci au aflat că nu au scăpat de virus nici după două săptămâni de tratament.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 332 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 77 au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 19.528. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 24 de persoane din judeţul Galaţi au fost reconfirmate.

Din nefericire, de joi până vineri, alți doi pacienți cu forme grave au pierdut lupta cu boala, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să ajungă la 547.

Tot vineri, 56 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 18.340 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.

Vineri, 12 februarie, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, se aflau în carantină la domiciliu 1.868 de persoane, în timp ce 424 erau în izolare la domiciliu, iar alte 217, în izolare instituţionalizată.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 91.438 de teste.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.