Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Medicament pentru formele grave de COVID-19

Tocilizumab, un medicament antiinflamator produs de grupul farmaceutic Roche pentru tratarea artritei, reduce riscul de deces în rândul pacienților cu forme severe de COVID-19 și le scurtează perioada de recuperare, arată concluziile celui mai amplu studiu desfășurat în această privință. Rezultatele sunt și mai bune atunci când tocilizumab este combinat cu dexametazonă, un corticosteroid care poate fi cumpărat la un preț accesibil, relatează BBC.
Studiul, lansat în luna martie a anului trecut, arată că tocilizumabul reduce și durata de ventilație mecanică de care au nevoie pacienții cu forme severe de COVID-19. Rezultatele cercetării arată că „la 25 de pacienţi trataţi cu tocilizumab, poate fi salvată o viaţă în plus”, a declarat Peter Horby de la Universitatea Oxford, cercetătorul care a coordonat studiul ”Recovery”. Rezultatele privind tocilizumab vor fi publicate online pe site-ul MedRxiv şi trimise spre validare unui jurnal medical, scrie Reuters.
Vândut sub denumirea comercială de Actemra, tocilizumabul este un anticorp monoclonal antiinflamator care se administrează intravenos pentru a trata artrita reumatoidă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.