Ministerul Sănătății: Măștile cu supapă, nerecomandate pentru protecția împotriva COVID-19
Măştile cu supapă nu sunt recomandate în combaterea pandemiei de COVID-19, transmite, Ministerul Sănătăţii (MS). Aceste măşti, utilizate în domeniul lucrărilor industriale, permit supapei să se deschidă în timpul expirării, iar atunci când persoana care o poartă este infectată, poate răspândi virusul şi celor din jur.
„Aceste măşti sunt destinate lucrătorilor industriali pentru a preveni respiraţia prafului şi particulelor în timp ce supapa se închide, la inhalare. Cu toate acestea, supapa se deschide la expirare, permiţând virusurilor să treacă prin deschiderea supapei”, a explicat MS, pe pagina de Facebook.
Astfel, potrvit sursei citate, organizaţiile internaţionale recomandă ca aceste măşti să nu fie purtate în pandemie din cauza riscului ca particulele virusului SARS-CoV-2 să fie răspândite, ducând astfel la posibilitatea infectării altor persoane.
În schimb, tipurile de măşti recomandate sunt:
- măştile care acoperă în întregime nasul şi gura;
- măştile din ţesătură cu cel puţin două straturi, care se pot spăla şi refolosi;
- măştile care au o sârmă de metal la nivelul nasului şi care nu permit astfel ieşirea aerului prin partea superioară a măştii;
- măştile care se aşază bine pe părţile laterale ale feţei şi care nu prezintă spaţii pe unde pot pătrunde/elimina particule.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.