Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Alarmă de gradul zero într-un bloc din Centru. Zeci de persoane evacuate, după ce un apartament a luat foc

Panică printre proprietarii care locuiesc într-un bloc de pe strada Egalității, după ce un apartament în care locuiește o bătrână în vârstă de 87 de ani a luat foc.

Flăcările puternice care au pornit dintr-un dormitor și fumul gros au scos 12 persoane în stradă, până la sosirea pompierilor, care au intervenit cu trei autospeciale de stingere, cu autoscară și două ambulanțe SMURD.

"12 persoane s-au autoevacuat și 8 persoane dintre care 2 copii au fost evacuate de pompieri. Proprietara apartamentului în vârstă de 87 de ani a fost salvată din apartament. Prezintă intoxicație cu fum și a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital, în stare stabilă", au precizat reprezentanții ISU Galați.

În urma incendiului, provocat de un scurtcircuit la instalația electrică, întregul apartament în care locuia bătrâna a fost distrus.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.