Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

COVID-19 Bilanţ în creştere: 153 de noi îmbolnăviri și cinci decese, într-o zi

Peste 150 de noi cazuri confirmate, peste 40 de vindecați, zeci de cazuri reconfirmate după tratament și cinci decese constituie bilanțul ultimelor 24 de ore, raportat de autoritățile gălățene privind evoluția pandemiei de COVID-19 în județ.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 420 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 153 au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 21.786. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 50 de persoane din judeţul Galaţi au fost reconfirmate.

Din nefericire, alţi cinci bolnavi în stare gravă au pierdut lupta cu boala până marți la prânz, 16 martie 2021, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să ajungă la 628.

Tot marți, 42 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 20.075 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.

Marți, conform Prefecturii Galaţi, se aflau în carantină la domiciliu 738 de persoane, alte 818 erau în izolare la domiciliu, alte 265 fiind în izolare instituţionalizată.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 103.892 de teste.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.