A făcut șoc anafilactic după vaccinarea cu Moderna
O femeie de 36 de ani a avut o reacție adversă severă după ce s-a vaccinat împotriva COVID-19 cu prima doză din serul produs de Moderna. Incidentul a avut loc în cursul zilei de vineri, 2 aprilie, în centrul de vaccinare din satul Corod, județul Galați. Din fericire, datorită îngrijirilor medicale pe care le-a primit de urgență, femeia și-a revenit.
”Persoana a prezentat reacții adverse (hipertensiune, pierderea cunoștinței, amețeală, vertij, dispnee) la cinci minute de la administrarea vaccinului. Medicul coordonator din centrul de vaccinare i-a acordat primul ajutor și a solicitat o ambulanță, pacienta fiind transportată la Spitalul Municipal Tecuci, unde s-a continuat tratamentul. Ulterior, pacienta a plecat la domiciliu, nefiind necesară internarea. Persoana este cunoscută cu alergii (la acarieni – n.red.), fiind în tratament, lucru pe care nu l-a declarat echipei de triaj din centrul de vaccinare, așa cum prevede procedura”, a declarat Teodora Diaconița, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galați.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.