Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Galațiul a depășit 700 de decese cauzate de COVID-19

Peste 120 de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului, în timp ce peste 160 de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declaraţi vindecaţi ca urmare a retestării şi au putut pleca acasă, în ultimele 24 de ore.
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 935 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 125 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel la 24.837. Distinct de cazurile nou-confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 47 de persoane au fost reconfirmate.
Din nefericire, ziua de marţi a adus un nou val de decese în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, şapte bolnavi pierzând lupta cu virusul, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să ajungă la 705.
Tot marţi, 6 aprilie, 163 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 22.421 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.
Marţi, 6 aprilie, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, se aflau în carantină la domiciliu 349 de persoane, 1.323 erau în izolare la domiciliu, iar alte 388, în izolare instituţionalizată.
De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 115.050 de teste.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.