Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Peste 25.000 de gălățeni, declarați infectați cu COVID-19

Aproape 200 de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului, în timp ce peste 40 de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declaraţi nevindecaţi după două săptămâni de tratament, în ultimele 24 de ore.
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 852 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 191 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel la 25.028. Distinct de cazurile nou-confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 45 de persoane au fost reconfirmate.
Din nefericire, și ziua de miercuri a adus un nou val de decese în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, opt bolnavi pierzând lupta cu virusul, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să ajungă la 713.
Tot miercuri, 7 aprilie, 150 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 22.571 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.
Conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, miercuri, 7 aprilie, se aflau în carantină la domiciliu 180 de persoane, 1.348 erau în izolare la domiciliu, iar alte 382, în izolare instituţionalizată.
De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 115.902 teste.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.