Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Lucrări pe ”centura mică” și pe drumurile județene

În această perioadă, potrivit președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, se lucrează pe trei fronturi pe drumul de centură. Astfel, se toarnă primul strat de asfalt pe strada Tunelului, pe segmentul dintre strada Traian şi strada Macului, tronsonul patru al variantei ocolitoare a municipiului reședință de județ. Până la finalul lucrărilor, pe acest tronson vor fi turnate nu mai puţin de trei straturi de asfalt. De asemenea, pe primul tronson, între Prelungirea Brăilei şi strada Constantin Levaditti, au început primele etape de modernizare a infrastructurii rutiere.
Continuă lucrările şi la podul hobanat, la înălţarea pilonului principal, pe partea de armătură şi cofraje, astfel încât, în această săptămână, în funcţie de condiţiile meteo, să se toarne consola care va susţine tablierul.
De asemenea, conform aceleiași surse, asfaltările au continuat şi pe drumurile judeţene. ”În acest moment, se toarnă primul strat de asfalt pe drumul dintre localităţile Griviţa şi Călmăţui, iar pe DJ 255, între Măstăcani şi DN26, se toarnă deja stratul final de asfalt”, a precizat Costel Fotea, pe pagina de Facebook, înainte de Sărbătorile Pascale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.