A scăzut numărul cununiilor civile
Starea de urgență și, mai apoi, cea de alertă au avut ca efect indirect și o scădere importantă a numărului căsătoriilor, fenomenul fiind vizibil în statisticile oficiale. Astfel, în februarie 2021 (ultimele date disponibile – n.red.), la Galați au fost oficiate 139 de cununii civile, cu 15 mai multe față de luna precedentă, dar cu 48 mai puține decât în luna corespunzătoare a anului 2020, arată Direcția de Statistică Galați.
Tot în februarie, prin hotărâri judecătorești definitive sau la primăriile din județul nostru (potrivit Legii 202/2010), au fost pronunțate 83 de divorțuri, cu 78 mai multe decât în ianuarie 2021 și cu 43 peste cele din februarie 2020.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.