Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Campanie de vaccinare împotriva COVID-19 pentru siderurgiști

Combinatul siderurgic Liberty Galați asigură, începând din această săptămână, servicii de vaccinare anti-Covid-19 pentru angajați.
”Campania de vaccinare, cu utilizarea vaccinului Pfizer BioNTech, se va desfășura la o unitate medicală specializată din municipiul Galați. Zilnic, până la 25 de angajați vor fi transportați pentru a fi vaccinați, sub supravegherea unor profesioniști de medicină și de securitate și sănătate în muncă ai companiei”, se precizează într-un comunicat de presă al Liberty Galați.
Până în prezent, peste 500 de angajați și-au exprimat intenția de a primi vaccinul prin intermediul serviciului facilitat de companie. Cu toate acestea, potrivit reprezentanților companiei, este de așteptat ca - odată ce programul va începe - să adere mai mulți, astfel încât înscrierea în program va rămâne deschisă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.